Societatea Invalizilor din Republica Moldova angajează:

Expert in domeniul evaluării organizaționale și a Planificării Strategice

Termen limită: 15 iulie 2025

Societatea Invalizilor din Republica Moldova a fost fondată în anul 1990 și a dezvoltat o rețea de organizații locale pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Pentru a continua dezvoltarea organizațională la nivel național, este necesară efectuarea unei evaluări a organizației la nivel național (inclusiv a organizațiilor locale) și elaborarea unui Plan Strategic pentru o perioadă de cinci ani. Acest proces este posibil grație parteneriatului și fondurilor oferite de Dansk Handicap Forbund/ Disabled People’s Organisation Denmark.

Expertul selectat va îndeplini următoarele sarcini:
- Realizarea unei analize de context: identificarea nevoilor specifice și aoportunităților pentru dezvoltarea organizațiilor locale a Societății Invalizilor din Republica Moldova;
- Elaborarea Planului Strategic a Organizației pentru o perioadă de 5 ani, cu participarea reprezentaților organizațiilor locale a Societății Invalizilor din Republica Moldova;
- Va participa la vizitele și ședințele comune cu donatorul;

Livrabile:
- Raportul de evaluare a Societății Invalizilor din Republica Moldova;
- Plan strategic al Societății Invalizilor din Republica Moldova pentru o perioadă de cinci ani

Profilul candidatului:
- Studii superioare de licență (profil educațional, social, juridic sau alte domenii relevante), studiile postuniversitare (masterat, doctorat) vor reprezenta un avantaj;
- Cel puțin 3 ani de experiență documentată în cadrul organizațiilor internaționale, non-guvernamentale sau a instituțiilor publice cu specific în domeniul educației, tineret, politici sociale, alte domenii relevante;
- Cunoașterea domeniului și a reglementărilor naționale;
- Experiență în realizarea unor sarcini similare;
- Experiență în elaborarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea programelor de instruire și mentorat;
- Abilități de analiză, planificare și sinteză a informațiilor, inclusiv de elaborare a studiilor de fezabilitate și formularea de recomandări;
- Eficiență, flexibilitate, focusare pe rezultate, toleranță și gândire creativă;
- Abilitatea de a lucra eficient în mod individual și/sau în echipă;
- Cunoașterea fluentă a limbii române, cunoașterea limbii engleze va prezenta un avantaj.

Perioada de desfășurare a activității: 16iulie - 31 decembrie 2025.

Dosarul va include:
- Scrisoare de intenție;
- CV-ul actualizat (maxim 3-4 pagini);
- Oferta tehnică și financiară (netă), cu specificarea ratei pe lună și a sumei totale pentru un număr de 6 luni.

Modalitatea de aplicare:
Candidații care îndeplinesc cerințele de eligibilitate sunt invitați să expedieze dosarul complet, prin e-mail, cu subiectul „Expert în domeniul evaluării organizaționale și a Planificării Strategice” la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Data limită pentru aplicare este 15 iulie 2025.

Vor fi acceptate doar dosarele complete, remise în condițiile și termenul stabilit.
NB: Candidatul va fi selectat fără a fi discriminat pe criterii de naționalitate, rasă, etnie, religie sau credință, sex, vârstă, dizabilitate, orientare sexuală, orientare politică, statut social sau pe baza oricărui alt criteriu.

Date de contact: Doina Costin, 06007718.